– O voce, o lăută și o chitară la Pavilionul „Marcel Guguianu” –
Cum ar fi dacă doi compozitori de geniu, John Dowland, cel mai important lutist și autor de cîntece cu lăută al epocii elisabetane, şi Franz Schubert, „prinţul lied-ului”, s-ar întâlni în cadrul unui concert-dialog peste timp încărcat cu ethosul Melancoliei, unul dintre ingredientele principale ale muzicii acestora? Puteţi afla răspunsul în cadrul Turneului Naţional „Melancolia”, desfăşurat în 7 oraşe ale ţării. Iniţiat de chitaristul Costin Soare, alături de mezzosoprana Claudia Codreanu şi lutistul Constantin Lazăr, concertul propus este o călătorie muzicală, vizuală şi literară în epocile elisabetană şi romantică.
Repertoriul inedit ales și grupat tematic sub emblema Melancoliei (lacrimile; iubirea neîmpărtăşită; somnul/visul/moartea; natura romantică; dorul; rătăcitorul/soarta) va fi prezentat publicului sub forma unui proiect interdisciplinar, muzica fiind însoțită de o expoziție virtuală cu picturi de epocă, curatoriată de Maria Pașc, și de un caiet-program cu traducerile textelor de către Alexandru M. Călin. Tranzițiile dintre cele două epoci reprezintă creațiile originale ale fotografului Daniel Munteanu și ale compozitorului Cătălin Ștefănescu-Pătrașcu, crochiuri vizuale și sonore, cu lucrări pentru chitară și lăută scrise în premieră în spațiul muzical românesc.
Recitalul va avea loc joi, 28 septembrie, ora 18.00 la Pavilionul Expozițional Marcel Guguianu, din str. Marcel Guguianu 4 – 6.