Vasile Pârvan

Vasile Pârvan – istoric, arheolog (1882 – 1927)

Vasile Pârvan s-a născut la data de 28 septembrie 1882, la Huruiești, Bacău. A studiat la Colegiul Național „Gheorghe Roșca” din Bârlad, apoi la Facultatea de Litere și Filosofie din București, unde i-a avut profesori pe Nicolae Iorga, Ioan Bogdan și Dimitrie Onciul.

Din 1904, a fost plecat la studii în Germania, unde a obținut titlul de doctor la Breslau cu lucrarea „Naționalitatea negustorilor din Imperiul roman”, în limba germană. Era numit de colegi „micul Mommsen”, care fusese recent distins cu premiul Nobel pentru „Istoria Romei Antice”.

Printre revistele la care a colaborat sunt: „Convorbiri literare”, „Voința poporului”, „Tribuna poporului”, „Luceafărul”. Activitatea sa a însumat numeroase acțiuni și succese. A devenit membru al organizației lui Nicolae Iorga „Frăția Bunilor Români”, a fost profesor universitar, director al Muzeului Național de Antichități și membru titular al Academiei Române.

Din activitatea sa arheologică amintim de faptul că a coordonat și organizat siturile arheologice de la Histria, zonă care, în urma cercetărilor sale, a devenit patrimoniu cultural european.

Vasile Pârvan a întemeiat împreună cu Nicolae Iorga și G. M. Murgoci Institutul de Studii sud-est European și a fondat Școala Română din Roma, pe care a și condus-o.

A publicat una dintre cele mai importante lucrări de istorie din istoria României: „Getica. O protoistorie a Daciei”, în 1926. A realizat prima hartă arheologică a României.

Istoricul român s-a stins din viață la numai 45 de ani, la data de 26 iunie 1927, la București.