Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad organizează conferința „Nopțile de Sânziene”, susținută de doamna Lăcrămioara Agrigoroaiei, muzeograf în cadrul Muzeului Național al Literaturii Române Iași. Prelegerea este dedicată explorării universului mitic al Sânzienelor și a modului în care această temă se reflectă în literatura română. Invitata propune publicului bârlădean o incursiune în imaginarul arhaic românesc care a inspirat numeroși scriitori. În cadrul conferinței, pornind de la romanul „Nopțile de Sânziene” de Mihail Sadoveanu, operă în care tradițiile străvechi și credințele populare sunt valorificate printr-o construcție simbolică amplă, titlul este interpretat ca o metaforă a legăturilor culturale și tematice dintre Mihail Sadoveanu, Mihai Eminescu, George Tutoveanu și alte figuri reprezentative ale literaturii române, unite prin interesul comun pentru mitologia autohtonă, natura sacră și spiritualitatea rurală, într-o perspectivă comparativă.
În continuarea acestei incursiuni în mitologia și simbolistica Sânzienelor, printr-o frumoasă colaborare cu Centrul Educațional „YES” Bârlad, coordonat de doamna Anca Sandu, programul cultural se extinde din zona analizei literare către expresia scenică a tradițiilor românești. Astfel, evenimentul va fi completat de un spectacol de teatru susținut de trupa „YES”, care aduce în fața publicului prezent feeria „Sânziana și Pepelea”, într-o versiune scenică modernă, ce pune în valoare farmecul lumii create de Vasile Alecsandri. Prin acest spectacol, sub îndrumarea actriței Cătălina Rusu, trupa și-a confirmat excelența artistică, obținând șase premii la Festivalul de Teatru „Gong” din Roman (ediția a IX-a, 8–9 mai 2026). Distincțiile primite evidențiază calitatea interpretării, creativitatea demersului scenic și o remarcabilă capacitate de expresie a tinerilor actori, membri ai trupei.
Evenimentul va avea loc marți, 9 iunie 2026, ora 17.00, la sediul central al muzeului.
Intrarea este liberă, iar publicul este invitat să participe la un amplu eveniment cultural dedicat patrimoniului literar-artistic românesc.
Vă așteptăm cu drag!
Organizator: bibl. Valentina Mureșan, Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad.
Parteneri media: PRO MEDIA, Bârlad Online, Jurnal FM, Vremea Nouă.
MUZEUL „VASILE PÂRVAN” BÂRLAD
Str. Vasile Pârvan, nr.1, cod. 731050
Date de contact:
Tel. 0235.421.691, 0335.404.746
Fax. 0235.422.211
Adrese de e-mail:
muzeuparvan@gmail.com
pr.muzeuparvan@gmail.com
valentinamuresanmvp@gmail.com
Website: https://muzeulparvan.ro
YouTube: http://www.youtube.com/c/MuzeulVasileParvan
Facebook: https://www.facebook.com/muzeulparvan https://www.facebook.com/muzeul.vasileparvan
