Pe 15 noiembrie 2024, ora 17:00, la Muzeul „Vasile Pârvan” din Bârlad va avea loc vernisajul unei expoziții cu imagini astronomice, dedicată „stelelor variabile” descoperite la Observatorul Astronomic.
Ne propunem prin această expoziție să aducem în atenția publicul bârladean, dar și a celui național că la Bârlad în perioada anilor 2015 – 2024, s-au realizat o serie de descoperiri istorice în domeniul astronomiei! Observatorul Astronomic din cadrul instituției noastre a intrat de două ori în istoria astronomiei românești, prima dată în anul 2015, când s-a descoperit un fenomen optic foarte rar: Nova Roșie Luminoasă din Galaxia Messier 101, și anul acesta când am marcat un moment de excepție. Suntem singura instituție din țară cu cele mai multe descoperiri științifice în domeniul astronomiei!
Expoziția este compusă din panouri cu imagini ale stelelor variabile descoperite în perioada iunie 2023 – august 2024, dar și cu marea descoperire din 2015 amintită mai sus.
Stelele variabile sunt acele stele care își schimbă strălucirea în timp din cauza unor procese din interior, sau sunt sisteme binare care se eclipsează reciproc, determinând o variație în strălucire atunci când sunt privite de pe Pământ.
Fiecare panou din expoziție este compus din două imagini, una realizată prin metoda artei digitale, folosind inteligența artificială pentru a simula un observator aflat în imediata vecinătate a unei stele, descoperite la Bârlad, și o imagine științifică obținută prin intermediul telescopului de cercetare științifică de la Observatorul Astronomic.
Cu alte cuvinte expoziția este o combinație de artă și astronomie ce își propune să stârnească curiozitatea și imaginația privitorului. Mai mult de atât, expoziția va fi și cu vânzare. Imaginile expuse pot fi cumpărate de către cei care doresc să rămână cu o amintire frumoasă și cu satisfacția că dețin „fotoni de lumină” de la stele aflate la sute, mii sau milioane de ani lumină distanță.
Informații suplimentare despre stelele variabile descoperite la Bârlad, găsiți la acest link.
Expoziția va fi deschisă spre vizitare la sediul central al instituției noastre până pe 15 ianuarie 2025. La vernisaj accesul va fi liber!
Parteneri media: Jurnal FM, Media TV, Bârlad Online, Vremea Nouă, Radio România Cultural.
Organizator:
Muzeograf / Şef Secţie „Ştiinţele Universului şi ale Vieţii”,
Dumitru Ciprian Vîntdevară