Spectacol pentru copii „Platero şi cu mine – despre prietenie”, 5 octombrie 2024

PLATERO ŞI CU MINE – DESPRE PRIETENIE

Un spectacol inedit pentru cei mari și cei mici

Asociaţia Culturală Kitharalogos organizează în perioada 24.09 – 15.10 un turneu naţional în zone cu acces redus la cultură şi în câteva oraşe mari, aducând în atenţia publicului de toate vârstele o lucrare inedită pentru narator şi chitară, o premieră în lumea muzicală de la noi, însoţită de ilustraţii vizuale.

O poveste încărcată de emoţie dedicată deopotrivă celor mici şi celor mari, spectacolul „Platero şi cu mine – despre prietenie” propune o incursiune în spaţiul sonor / literar a doi importanţi artişti din secolul XX: italianul Mario Castelnuovo-Tedesco, compozitor prolific, cu o carieră de succes în lumea muzicii, şi spaniolul Juan Ramón Jiménez, laureat al premiului Nobel pentru literatură. Publicată în 1914, „Platero şi cu mine” este un omagiu adus prieteniei dintre poet şi măgăruşul acestuia, prilej de reflecţie asupra „bucuriilor şi amărăciunilor, gemene ca urechile lui Platero”. În 1960, compozitorul italian re-imaginează povestea celor doi într-o lucrare pentru narator şi chitară încărcată de frumusețe şi expresivitate.

Protagoniștii turneului, chitaristul Costin Soare şi actorul Ionel Barac, alături de artistul vizual Alex Icodin, ale cărui desene live vor îmbogăţi spaţiul sonor, vor spune celor mici şi celor mari o parabolă emoţionantă, care se va reflecta diferit în sufletele celor prezenţi, oferind chei de înţelegere pentru fiecare vârstă.

Copiii participanți la spectacole vor avea prilejul de a interacționa la final cu protagoniștii și își vor putea exprima emoțiile redactând scrisori (text și desene) în care să povestească experiența avută, o parte dintre acestea urmând a fi publicate pe site-ul proiectului. Organizatorii turneului au pregătit un caiet-program/carte de colorat de care cei mici, mai ales, se vor bucura rememorând povestea lui Platero și a poetului andaluz. La finalul proiectului, spectacolul va fi înregistrat şi se va transforma într-un film care va fi postat pe www.platero.ro , fiind astfel disponibil pentru cei curioşi să descopere întâmplările cu tâlc prin care trec cei doi.

Mai multe detalii pe www.platero.ro, www.facebook.com/platerosicumine,

www.facebook.com/kitharalogos, www.instagram.com/kitharalogos.

Spectacolul va avea loc sâmbătă, 5 octombrie 2024, ora 11.00, la Pavilionul expozițional „Marcel Guguianu”.

Vă așteptăm cu drag !

ACCESUL ESTE GRATUIT.

Organizator: Asociaţia Culturală Kitharalogos

Cu sprijinul: Tecnoservice Equipment SRL; Savvy Finance.

Parteneri: Asociația „Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România” – UCIMR; Muzeul „Vasile Pârvan”, Bârlad; Muzeul Municipiului Bucureşti – Palatul Suţu; Institutul Cervantes; Asociaţia Kitarodia; Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, Bucureşti; Colegiul Naţional Pedagogic „Regina Maria”, Ploieşti; Liceul Teoretic „Roth-Oberth”, Mediaş; Şcoala gimnazială Sat Dârvari; Şcoala gimnazială „Andrei Rădulescu”, Chiojdeanca; Asociaţia Klavier Art; Primăria Horodnic de Sus; Primăria Vicovu de Sus; Parohia Voitinel II; Centrul Cultural Siret; Asociaţia Peter Tomaschek; Asociaţia Cârţişoara.

Parteneri media: Observator Cultural, RFI România, Radio România Muzical, Radio România Cultural, Radio Trinitas, Agenţia de Carte.ro, BookHub.ro, IQads, Smark, Monitorul de Suceava, Viva FM, RădăuţiZiar, Hermannstädter Zeitung, România Pozitivă.

Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Adresele la care se pot obținute informații privitoare la eveniment:

email:muzeuparvan@gmail.com

http://www.muzeulparvan.ro/  

http://www.youtube.com/c/MuzeulVasileParvan

https://www.facebook.com/muzeul.vasileparvan

Partener media: Jurnal FM, Media TV, Barlad Online, Vremea Nouă.

Organizator local,

Dr. Mircea Mamalaucă

Acest site folosește cookie-uri pentru a vă oferi o experiență mai bună de navigare. Prin navigarea pe acest site web, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor noastre.