La ceas aniversar, Consiliul Județean Vaslui și Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui, lansează o nouă provocare pentru elevii pasionați de creație literară, să-și înscrie lucrările la cea de-a cincea ediție a concursului „Sesiunea juniorilor – Vasile Pârvan”.
Anul acesta, la împlinirea a 110 ani de când a fost înființat muzeul bârlădean, organizatorii propun ca data lansării concursului de creație literară să corespundă cu momentul de început al instituției culturale. Dedicat, în semn omagial, părintelui arheologiei românești Vasile Pârvan, competiția are ca scop susţinerea şi dezvoltarea pasiunii pentru literatură prin creație și se adresează tuturor elevilor din județul Vaslui, care au preocupări și aptitudini literare ce merită cunoscute și promovate.
O altă precizare importantă este că tot în urmă cu 110 ani, în 1914, marele arheolog Vasile Pârvan a început săpăturile arheologice care au scos la lumină cetatea Histria, prima așezare urbană atestată documentar de pe teritoriul de azi al României. În urma acestor demersuri, au fost descoperite o serie de monumente remarcabile, datând din diferite perioade din existenţa cetăţii. Pentru epoca greacă se remarcă „zona sacră”, cu templul lui Zeus şi templul Afroditei, precum şi resturile de locuire de pe platoul pe care se află aşezarea civilă.
Sub acest aspect, tematica pe care am propus-o pentru cea de-a cincea ediție, trebuie să reflecte „Personaje mitologice”. Acestea pot fi zei, zeițe, eroi, monștri, creaturi supranaturale sau alte ființe cu caracteristici și puteri speciale, care pot reprezenta forțe naturale, virtuți și vicii umane, elemente cosmice sau diverse aspecte ale existenței umane și ale lumii înconjurătoare.
Ca și în anii precedenți, competiția literară cuprinde două secțiuni: proză și poezie. Se desfășoară pe două categorii de vârstă: elevi de gimnaziu (10-14 ani/clasele V-VIII) și elevi de liceu (15-18 ani/clasele IX-XII). Premiile și diplomele vor fi acordate în 14 decembrie a.c., în funcție de categoria de vârstă a participanților și secțiunea lucrării.
Lucrările participante vor fi adunate și publicate în cel de-al doilea volum al Antologiei „Roze literare”, care va fi publicat în anul următor.
REGULAMENT
La acest concurs pot participa gratuit toți elevii claselor V-XII, din județul Vaslui. Fiecare participant trebuie să se înscrie doar la una dintre secțiuni, cu: 1-3 lucrări pentru secţiunea poezie sau o lucrare la secţiunea proză scurtă (2-4 pagini, A4).
Este obligatoriu ca textele alcătuite:
- să fie semnate (nume, prenume, școala, clasa, vârsta, profesor coordonator sau persoană de contact cu număr de telefon, e-mail);
- să respecte cerința referitoare la tematica secțiunii alese. Titlul este la alegere (scris cu majuscule);
- să fie trimise ca document WORD, tehnoredactate cu diacritice, în format A4, Times New Roman, 12, până la data de 10 noiembrie 2024, la adresa de e-mail: valentinafornea30@gmail.com.
Criterii de evaluare:
- încadrarea în tema propusă,
- originalitatea lucrării;
- respectarea normelor gramaticale în vigoare;
- exprimarea coerentă și expresivă, cu un limbaj nuanțat;
- gradul de complexitate în elaborarea creației literare.
Lucrările vor fi evaluate de juriul alcătuit de organizatorii concursului. Juriul își rezervă dreptul de a selecta din creațiile primite, doar pe cele care sunt realizate corect gramatical și corespund normelor de redactare din prezentul regulament. Dacă lucrările se vor identifica/dovedi a fi preluate/copiate din surse diverse, acestea nu vor putea fi selectate pentru concurs. Autorii lucrărilor își asumă responsabilitatea cu privire la originalitatea textelor.
Câștigătorii vor fi anunțați pe pagina de facebook a Muzeului „Vasile Pârvan”, Bârlad: https://www.facebook.com/muzeul.vasileparvan și pe site-ul instituției: https://muzeulparvan.ro/, în 6 decembrie 2024.
Etapele de desfăşurare:
- 10 aprilie – 10 noiembrie 2024 – primirea și înregistrarea lucrărilor;
- 11 noiembrie – 5 decembrie 2024 – evaluarea lucrărilor;
- 6 decembrie 2024 – comunicarea câștigătorilor;
- 14 decembrie 2024 – festivitatea de premiere.
Premiile și diplomele vor fi acordate pentru fiecare secțiune (poezie și proză scurtă) și în funcție de categoria de vârstă a participanților (gimnaziu/liceu).
Director,
Mircea Mamalaucă
Coordonator concurs,
Bibl. Valentina Mureșan