„Cu Ilie prin Galaxie”
Carte de astronomie
Autor: Claudiu Tănăselia
Cartea se dorește a fi un ghid pentru cei care vor explora în viitorul nu prea îndepărtat Luna, Marte sau alte corpuri cerești, precum și pentru cei care vor doar să înțeleagă mai bine Universul din care facem cu toții parte. Copiii vor descoperi, alături de Ilie (viitor cosmonaut) și Matilda (contemporană cu Iuri Gagarin, expertă în zboruri), diverse informații și curiozități despre Pământ și Soare, despre sateliți naturali și artificiali, despre constelații și comete, despre rachete și stații spațiale, despre cum putem ajunge pe alte planete și ce vom găsi acolo. Despre spațiu, ultima frontieră!
Mai mult decât o carte de astronomie, lucrarea se constituie într-o colecție de scurte lecții necesare copiilor curioși, viitorilor oameni de știință sau chiar viitorilor exploratori ai spațiului.
Lucrarea urmărește îndeaproape și conținuturile programei școlare elaborate de Ministerul Educației în parteneriat cu Agenția Spațială Română (ROSA), ca urmare se poate utiliza ca „manual” în disciplina opţională „Start în aventura cunoașterii Universului”, care se adresează elevilor din ciclul primar. Cartea poate fi şi un frumos cadou în preajma sărbătorilor de iarnă din acest an. Sărbători Fericite!
Şef Serviciu Astronomie
Muzeograf, Ciprian Vîntdevară