La 6 iunie 1873, împărații rus și austriac Alexandru II şi Franz Joseph I au constituit prin Acordul consultativ (Convenţia de la Schönbrunn), o înțelegere defensivă comună ce va pune bazele Alianței celor trei împărați. În cazul unei ameninţări de atac din partea unei terţe puteri, ambii monarhi se obligau să se înţeleagă pentru a adopta o „linie de conduită comună”.
La 23 octombrie 1873, Wilhelm I, împăratul Germaniei, aderă la Convenţia de la Schönbrunn. Se constituie astfel Alianţa celor trei împăraţi. Este un fel de „Sfînta Alianţă” între împăraţii Rusiei, Germaniei şi Austriei. Guvernul rus urmărea prin această alianţă excluderea unei eventuale înţelegeri germano-austriece în Balcani împotriva Rusiei şi să asigure graniţele de apus în cazul unei ciocniri cu Anglia în Asia Mică.
În anul 1881 este semnat un nou acord al celor trei împăraţi, care nu mai este numit consultativ ca primul, ci prevedea obligaţia semnatarilor de a se menţine neutralitatea. Dar, în continuare, desfăşurarea evenimentelor face ca ciocnirile de interese între Rusia şi Germania să ducă la încordarea relaţiilor dintre ele şi la constituirea, treptată, a celor două blocuri militare: Tripla Alianţă (Germania, Austro-Ungaria, Italia); Tripla Înţelegere sau Antanta (Rusia, Franţa, Anglia).
