În noaptea de 27/28 mai (7/8 iunie, stil nou) 1821, Tudor Vladimirescu era executat la Târgoviște din ordinul lui Alexandru Ipsilanti. Cauzele care au dus la acest final au fost ruptura survenită între Tudor și pandurii săi, distanțarea sa față de Eteria, dar și încercarea unei apropieri față de turci.
Tudor Vladimirescu a fost ridicat pe 21 mai (stil vechi) 1821 din tabăra de la Golești și dus sub escorta arnăuților la Târgoviște unde a fost judecat de un tribunal, format din boieri numiți de Alexandru Ipsilanti, care l-a condamnat la moarte. Teama că locuitorii orașului vor încerca să-l elibereze i-a determinat pe eteriști să execute sentința imediat, astfel că Tudor a fost împușcat, iar corpul său a fost aruncat într-o fântână.
După asasinarea sa, armata pe care o condusese a început să se dezintegreze; cei mai mulți oșteni au ajuns în Oltenia și au rezistat în fața forțelor otomane până când au rămas fără muniții, dar lipsa unui conducător, a unor țeluri clare, precum și superioritatea inamicului au dus la înfrângerea mișcării.