Ion Jalea (n. 19 mai 1887, Casimcea, Tulcea – d. 7 noiembrie 1983, București) a fost sculptor, sculptor monumentalist și pedagog român, membru titular al Academiei Române.
A luptat în Primul Război Mondial și și-a pierdut mâna stângă în luptă, fiind nevoit să sculpteze toată viața doar cu dreapta.
După ce absolvă în 1908 Școala de Arte și Meserii, urmează studiile Academiei de Arte Frumoase din București, avându-i profesori pe sculptorii Frederik Stork și Dimitrie Paciurea. Obține Marele Premiu al Expozițiilor Internaționale de la Paris și de la Barcelona, Premiul național pentru sculptură (1941), Premiul de Stat (1957) și – în același an – titlul de Artist al Poporului. Din 1956 a funcționat ca președinte activ al Uniunii Artiștilor Plastici din România.
Sculptorul Ion Jalea este autor a numeroase monumente, statui, busturi, reliefuri, compoziții alegorice. La baza viziunii lui stă cultul pentru formă ca rezultat al observării realității – în special a figurii umane – și tendința încorporării unor morfologii fantastice evocatoare ale mitologiei antice. Sculpturile sale au un sens idealizant, autorul vizând în permanență glorificarea unor fapte sau personalități semnificative din experiența istorică.
În compozițiile sale, Ion Jalea urmează legile clasice ale echilibrului, ale raporturilor armonice între părți, ale dozajului elementelor dinamice – gesturi, diagonale ascendente sau descendente – într-un ansamblu coerent și static. O sinteză a înzestrării sale, a perfectei îmbinări între nivelul realist și cel alegoric, a științei împăcării tensiunilor dinamice și statice ne oferă compoziția Arcaș odihnindu-se, lucrarea sa cea mai reprezentativă, creată în 1926.