Anul 1833 – s-a născut Dimitrie Alexandru Sturdza Miclăuşanu, academician, om politic român, de 4 ori prim – ministru al României.
La 10 martie 1833 la Miclăuşeni, judeţul Iaşi, Moldova, s-a născut Dimitrie Alexandru Sturdza Miclăuşanu, academician, om politic român, de 4 ori prim – ministru al României (între anii 1895 – 1909), preşedintele Academiei Române (1882 – 1884). Dimitrie Alexandru Sturdza a jucat un rol important în afacerile interne ale României începînd din perioada de preunificare a principatelor Moldovei şi Valahiei pînă la Răscoala ţărănească din 1907. Descendentul unei mari familii boiereşti din Moldova, Sturza, a participat în anii 1857 – 1858 la în calitate de secretar la organizarea divanului ad-hoc în Moldova şi apoi al căimăcămiei în trei, pregătind fundalul pentru unificarea principatelor Moldovei şi Valahiei. Deşi după Unire domnitorul Alexandru Ioan Cuza îl alege ca secretar personal al său, în scurt timp Sturdza îi va deveni adversar. În 1866 a făcut parte din monstruoasa coaliţie înlăturîndu-l de la putere pe Alexandru Ioan Cuza şi instalîdu-l ulterior pe Carol de Hohenzollern-Singmaringen, primul rege al României. În cabinetele Ion Ghica şi Ion Brătianu a deţinut cîteva ministere precum ministerul de externe în 1883, semnînd tratatul secret între Austro-Ungaria şi Germania. Din 1892 a fost preşedintele Partidului Liberal din România fiind prim – ministru în anii 1895 – 1896, 1897 – 1899, 1901 – 1904 şi 1907 – 1908. Ultimul său mandat de prim-ministru a fost marcat de Răscoala ţărănească din 1907, soldată cu o mare cruzime şi mii de vieţi omeneşti. Mulţi ani consecuv, Dimitrie Alexandru Sturdza a fost secretar general al Academiei Române şi a publicat numeroase studii de istorie. Dimitrie Alexandru Sturdza s-a stins din viaţă la 21 octombrie 1914 (8 octombrie 1914, stil vechi) la Bucureşti, România, la vîrsta de 81 ani.