SIMION BOGDĂNESCU – ANIVERSARE 75 DE ANI, 27 octombrie 2026

Consiliul Județean Vaslui și Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad invită publicul la un eveniment cultural special dedicat celebrării celor 75 de ani ai poetului SIMION BOGDĂNESCU, autor recunoscut pentru originalitatea și profunzimea scriiturii sale și cu o contribuție remarcabilă la literatura contemporană.

Evenimentul se va desfășura în prezența poetului SIMION BOGDĂNESCU, marți, 27 octombrie 2026, cu începere de la ora 17:00, la Pavilionul muzeal „Marcel Guguianu”, alături de invitații: scriitorii Liviu Apetroaie, Mihai Apostu, Roxana Galan, Ioana Dor, precum și dr. Laurențiu Chiriac, și prof. Cristina Vizitiu. Programul va include și un moment poetic susținut de Simon Salcă Jr.

Născut pe 27 octombrie 1951, în satul Hupca, comuna Bogdănești (jud. Vaslui), poetul, cunoscut sub numele literar Simion Bogdănescu, este autorul a aproximativ 30 de volume de poezie, proză și eseistică. A studiat Filologia la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași și și-a dedicat anii următori predării limbii și literaturii române, până la momentul pensionării.

Dintre creațiile sale enumerăm selectiv: Totem interior, Dioptrii, Poeme maxime, Strămiazănoaptea, Delir după Rahmaninov, Lup de poet, Esopice în auz. De-a lungul carierei, a primit numeroase premii literare și este membru al Uniunii Scriitorilor din România. În 2019, a devenit Cetățean de Onoare al municipiului Bârlad.

Vă așteptăm să participați la un dialog deschis despre creația și parcursul literar al poetului Simion Bogdănescu!

Organizator:
muzeograf Alina SALCĂ

Acest site folosește cookie-uri pentru a vă oferi o experiență mai bună de navigare. Prin navigarea pe acest site web, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor noastre.