Alexandru Ioan Cuza (n. 20 martie 1820, Bârlad, Moldova – d. 15 mai 1873, Heidelberg, Germania) a fost primul domnitor al Principatelor Unite și al statului național România. Prin alegerea sa ca domn al Moldovei, la 5 ianuarie 1859, și al Țării Românești, la 24 ianuarie 1859, a fost înfăptuită Unirea celor două principate.
Alegerea lui Alexandru Ioan Cuza pe tronul ambelor state româneşti a însemnat Unirea lor într-un nou stat, cunoscut iniţial sub numele de „Principatele Unite”, care, din 1866, pe baza noii Constituţii, s-a numit România. Reformele sale moderne (agrară, educație, justiție) și unificarea administrativă au pus bazele statului modern România.
Alexandru Ioan Cuza, s-a născut la 20 martie 1820, la Bârlad. A învăţat până în anul 1831 la Iaşi, la pensionul condus de francezul Victor Cuenin, unde îi are colegi pe Mihail Kogălniceanu şi Vasile Alecsandri. A urmat studiile si la Paris.
La 30 aprilie 1844 se căsătoreşte cu Elena Rosetti, fiica postelnicului Iordache Rosetti și a soției sale Ecaterina (Catinca) (fata logofătului Dumitrache Sturdza din Miclăușeni și sora boierilor cărturari Constantin Sturdza și Alexandru Sturdza) şi sora viitorului prim-ministru Theodor Rosetti.
Alexandru Ioan Cuza, ca domn al Principatelor Unite, a fost un important reformator al statului nou format. Reformele lui Cuza au vizat sistemul politic, sistemul sanitar, instituţia Poştei, armata, biserica, învăţământul, justiţia, fiscalitatea, serviciul vamal. Tot în timpul domniei lui Cuza au fost înfiinţate primele două universităţi româneşti: la Iaşi, în 1860 şi la Bucureşti, în 1864.A fost unul dintre oamenii care au marcat istoria modernă a României. A fost forțat să abdice în 1866, de „Monstruoasa Coaliție”, formată din partide cu orientări politice diferite.
A încetat din viață, în exil, în 1873, la vârsta de 53 ani, în Germania.