În spiritul Crăciunului, Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad vă invită la un spectacol de cântece tradiționale, specifice anotimpului de iarnă, sub genericul „Hai să colindăm!”.
Manifestarea artistică, organizată în parteneriat cu Școala Gimnazială „Vasile Pârvan”, aduce în atenția participanților frumusețea colindelor românești și a expresiilor creative specifice acestei perioade, valorificând tradiția sărbătorilor de iarnă.
Un grup de elevi talentați de la Școala Gimnazială „Vasile Pârvan” Bârlad ne vor încânta cu interpretări sensibile ale cântecelor de Crăciun, printr-un repertoriu variat, pregătit cu grijă și dăruire de doamnele profesoare Merlan Larisa și Butnaru Lorena, sub coordonarea doamnei Jidănașu Manuela, bibliotecara școlii.
Pe lângă atmosfera încărcată de emoția colindului românesc, în cadrul evenimentului va avea loc festivitatea de premiere a câștigătorilor concursului județean de creație literară Sesiunea juniorilor „Vasile Pârvan”, precum și prezentarea antologiei „Roze literare”, coord. Valentina Mureșan, care reunește lucrările participanților din ultimele trei ediții (IV, V și VI), reflectând o diversitate stilistică a creațiilor acestora.
Premiile oferite elevilor câștigători și organizarea festivă a evenimentului se datorează sprijinului Consiliului Județean Vaslui, precum și al sponsorului local, societatea Kredianis SRL, cărora le adresăm mulțumiri pentru generozitate, implicare și susținere a inițiativelor educative și culturale dedicate tinerilor creativi.
Spectacolul cultural-educativ își propune să celebreze talentul literar și artistic local, să încurajeze exprimarea creativă și să valorifice potențialul artistic al elevilor. Sub aceste considerente, muzeul primește cu inima deschisă și bucurie sinceră colindătorii și cântecele străbune, purtate de voci de copii, într-o atmosferă de sărbătoare, caldă și primitoare.
Evenimentul va avea loc marți, 16 decembrie 2025, ora 10.00, la Pavilionul Expozițional „Marcel Guguianu”.
Accesul publicului este gratuit.
Vă așteptăm cu drag!
Organizator: bibl. Valentina Mureșan, Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad.
