Muzeul ”Vasile Pârvan” Bârlad vă invită la vizionarea unui nou film din cadrul proiectului KineDok powered by One World Romania, ediția a 8-a.
KineDok este un program unic în Europa prin amploarea sa, desfășurându-se concomitent în 6 țări partenere: Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Croaţia, Georgia şi România, unde este coordonat de către Asociația One World Romania, în strâns parteneriat cu festivalul de film. Fiecare dintre țările participante contribuie cu cele mai noi documentare, care rulează apoi în sute de locații din toate cele 6 ţări, generând astfel o comunitate culturală impresionantă.
Duminică, 27 noiembrie 2022, vă invităm să vizionați, în cadrul programului european KineDok powered by One World Romania, filmul maghiar „Culorile lui Tobi”, în regia lui Alexa Bakony.Producție 2021.
Éva și familia ei trăiesc într-un mic sat din Ungaria. Copilul ei de 16 ani a realizat recent că este transgender, continuându-și viața sub numele Tobi. După șocul inițial, întreaga familie se solidarizează și îl susține. Cu toate acestea Éva suferă în liniște, din cauza ideii că și-a pierdut fiica pe care a crescut-o. Tobi este hotărât să continue tranziția și răzbate din cauza acestei decizii. Éva se străduiește din răsputeri să fie mama de care fiul ei are nevoie, în timp ce Tobi începe să chestioneze limitele pe care și le-a impus ca bărbat transgender. „Culorile lui Tobi” este o poveste profundă despre eliberare și acceptare.
Proiecția va avea loc la sediul central al muzeului, din str. Vasile Parvan nr. 1, începând cu ora 11.30.
Organizator local: dr. Mircea Mamalaucă
Organizator național: Asociația One World Romania
Parteneri: Institute of Documentary Film (Rep. Cehă), Filmtopia (Slovacia), Anthropolis (Ungaria), ReStart (Croația), Chai Khana (Georgia)
Cu sprijinul: Creative Europe – MEDIA Programme of the European Union, Centrul Național al Cinematografiei