S-a întâmplat în 9 ianuarie 1438: Are loc reprimarea sângeroasă a răscoalei de la Bobâlna, începută în mai 1437. Răscoala de la Bobâlna din 1437-1438 a fost cea mai importantă răscoală înainte de marele război ţărănesc din 1514. Răscoala a început atunci când Gheorghe Lépes, episcopul catolic al Transilvaniei, a cerut să se plătească zeciuiala, care nu mai fusese strânsă din 1434, într-o singură tranşă. Mai mult, micii nobili maghiari şi locuitorii români (care înainte erau scutiţi de plata zeciuielii, fiind ortodocşi) au fost şi ei obligaţi să o plătească. Generată de abuzurile episcopului Gheorghe Lépeş şi de situaţia tot mai grea a ţăranilor, mişcarea a cuprins toată iobăgimea: români, secui, maghiari şi saşi, acestora adăugându-se orăşeni săraci, lucrătorii de la ocnele din Dej, Sic sau Cojocna, dar şi o parte a micii nobilimi.Când ţăranii au refuzat să plătească, episcopul i-a excomunicat. Pe 16 septembrie, nobilimea din Transilvania, fruntaşii clerului, saşii şi gărzile secuieşti au format o alianţă de ajutor reciproc împotriva ţăranilor, semnând la Căpâlna un tratat intitulat Fraterna Unio. Armata nobiliară comandată de Desideriu de Losoncz a asediat oraşul Cluj, care se alăturase răsculaţilor, pe care l-au cucerit la 9 ianuarie 1438. Conducătorii răscoalei au fost executaţi la Turda, iar Clujului i s-au retras privilegiile de oraş, locuitorii săi fiind declaraţi ţărani. Pe 2 februarie a fost reînnoită alianţa de la Căpâlna, cunoscută ulterior ca alianţa celor trei naţiuni (Unio Trium Nationum) prin care s-a reglementat situaţia socială în Transilvania în următoarele secole.O scurtă trecere în revistă a desfăşurării evenimentelor- în cele ce urmează. De la sfârşitul lui aprilie – începutul lui mai, tot mai mulţi oameni s-au adunat pe dealul Bobâlna, situat în apropierea Dejului, unde au constituit o tabără după modelul iniţiat de cehi în războaiele husite: „comunitatea locuitorilor maghiari şi români ai acestei părţi a Transilvaniei” (universitas regnicolarum Hungarorum et Valachorum huius partis Transylvaniae). Mişcarea s-a transformată curând în guerra rusticorum („război al ţăranilor”), după cum afirma Antonio Bonfini. Trimişii răsculaţilor au mărturisit, în faţa Conventului de la Cluj-Mănăştur, că „erau lipsiţi de toate drepturile şi libertăţile lor, asupriţi la culme şi greu împovăraţi cu sarcini pe care nu le puteau duce”, drept pentru care doreau să „recapete vechile libertăţi acordate şi hărăzite de către sfinţii regi tuturor locuitorilor acestui regat al Ungariei şi pentru a lepăda şi îndepărta apăsarea poverilor de nesuportat”. Voievodul Transilvaniei Ladislau Csáki (1426 – 1435, 1436 – 1437) a respins cererile trimişilor şi a dispus uciderea acestora, declanşând astfel lupta. Atacaţi pe dealul Bobâlna (sfârşitul lui iunie 1437), răsculaţii au ieşit victorioşi, folosind avantajul terenului şi superioritatea numerică. La 6 iulie, reprezentanţi ai celor două părţi aflate în conflict au încheiat o înţelegere în faţa Conventului de la Cluj-Mănăştur. Astfel, au fost anulate sau reduse cele mai grele obligaţii ale ţăranilor – în muncă, produse şi bani – şi a fost recâştigat dreptul de liberă strămutare. Răsculaţii au mai obţinut posibilitatea de a se întâlni anual într-o adunare a reprezentanţilor satelor şi târgurilor, unde erau reprezentaţi de câte „ doi bătrâni mai înţelepţi şi mai vrednici de crezare”, având drept principal obiectiv cercetarea respectării clauzelor acestei înţelegeri. O consecinţă importantă a victoriei răsculaţilor, la nivelul elitei voievodatului, a fost întâlnirea reprezentanţilor celor trei stări privilegiate – maghiari, saşi şi secui – care au încheiat fraterna unio („uniunea frăţească”), numită în textele ulterioare Unio trium nationum („Unirea celor trei naţiuni”), la Căpâlna (16 septembrie 1437). Aceasta a pus bazele reluării ostilităţilor, ce au culminat cu bătălia de la Apatiu, ce urmărea „să fie zdrobite şi tăiate din rădăcină îndrăzneala şi răzvrătirile nelegiuiţilor de ţărani” (voievodul Lorand Lépeş) şi menţinerea sistemului social al Transilvaniei ce a dăinuit până la 1918. Conștientizând că învoielile perfectate cu nobilii nu vor fi respectate, țăranii s-au adunat din nou, pentru a-și cere drepturile. În aceea toamnă, răscoala a luat chipul unui război pe viață și pe moarte. La Apatiu s-a dat o nouă luptă între armata clasei privilegiate și țărănimea înarmată cu ghioage, furci și topoare, dar, întrucât niciuna dintre părți n-a ieșit biruitoare, s-a trecut la negocieri. Era șansa țărănimii ardelene de a înlătura șerbia. De astă dată înțelegerea a fost mai puțin favorabilă țăranilor, comparativ cu ceea ce se obținuse anterior, în urma confruntării victorioase de la Bobâlna. Răscoala țărănimii române și maghiare a continuat, astfel că în decembrie 1437 a fost ocupată, de către țărani, cetatea de la Aiud, dar curând armatele inamice, ale grupurilor ce se aliaseră la Căpâlna, au declanșat un atac copleșitor asupra plugarilor, aceștia din urmă fiind învinși. La Aiud și la Cluj, acolo unde țăranii se adăpostiseră pe vreme de iarnă, s-au dat lupte crâncene. Dar soarta n-a ținut cu mulțimea asupriților, astfel că nobilimea ungară și armata sa au ieșit victorioase.În decembrie a murit împăratul Sigismund. Imediat aliații i-au atacat pe răsculați și i-au înfrânt. Armata nobiliară comandată de Desideriu de Losoncz a asediat orașul Cluj, care se alăturase răsculaților, pe care l-au cucerit la 9 ianuarie 1438. Cetățenii din orașul Cluj făcuseră front comun cu țăranii răsculați. Drept pedeapsă, locuitorii Clujului au pierdut statutul superior pe care-l aveau ca orășeni, devenind aidoma țăranilor, în privința puținătății drepturilor și mulțimii obligațiilor. Conducătorii răscoalei au fost executați la Turda, iar Clujului i s-au retras privilegiile de oraș, locuitorii săi fiind declarați țărani. Cea dintâi consecință majoră a înfrângerii răscoalei de la Bobâlna a fost uciderea conducătorilor țărănimii și schingiuirea groaznică a unor mii de țărani, dintre cei care se implicaseră trup și suflet în acea timpurie și energică încercare de eliberare de sub jugul pe care urmau să-l mai poarte câteva secole.La începutul lunii februarie (1438) biruitorii s-au întrunit a doua oară, la Căpâlna. Acolo a fost consolidată alianța din septembrie 1437 a celor trei națiuni – unguri, sași și secui – în urma căreia românii aveau să fie supuși unui șir lung de nedreptăți colective și abuzuri istorice, de-a lungul veacurilor următoare.Prevederile nedrepte ale înțelegerii Unio Trium Nationum, și-au produs efectele veacuri la rând și chiar s-au agravat, cu timpul, unele consecințe nefaste încetând abia după primul război mondial, odată cu Unirea tuturor românilor de la 1918.