CERCETĂRI ÎN SITUL DE LA ALBEȘTI-CETĂȚUIE, JUD. VASLUI.CAMPANIA 2022

Fortificația de la Albești este cunoscută în literatura de specialitate mai veche cu numele de Cetățuia Vladnic și este situată în județul Vaslui, în zona de sud a Podișului Moldovei, în regiunea colinară a Dealurilor Fălciului. Ea a fost cunoscută încă din secolul al XIX-lea, fiind menționată în Chestionarul arheologic al lui Alexandru Odobescu. În afara unui mic sondaj efectuat de către arheologul Ruxandra Alaiba, în anii 1980, nu s-au mai efectuat alte cercetări. Apărată de un sistem defensiv, constând dintr-un val de apărare de mari dimensiuni, cu șanț, cetatea prezintă o suprafață de circa 0,80 hectare. Cercetările arheologice în acest sit au debutat în anul 2021. Colectivul a fost format din dr. Alexandru Berzovan (Institutul de Arheologie din Iași) – responsabil științific – secondat de colegii de la Muzeul Județean „Vasile Pârvan” din Bârlad, drd. Mircea Oancă și dr. Mircea Mamalaucă. Au participat, de asemenea, studenți de la Universitatea de Vest din Timișoara și de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, câțiva voluntari și patru muncitori puși la dispoziție de către Primăria Albești. S-au deschis trei unități de cercetare și s-au efectuat două sondaje de verificare. Scopul primei campanii a fost de a verifica stratigrafia generală a obiectivului, iar rezultatele nu au dezamăgit. Cu această ocazie, au fost surprinse resturile incendiate ale unei locuințe de mari dimensiuni, datată pe baza materialului recuperat între secolele IV-III î.Hr. Campania din anul acesta a durat trei săptămâni (22 august-10 septembrie 2022), fiind coordonată de același colectiv la care s-au mai adăugat doi membri, dr. Aurora Pețan (Fundația Dacica) și drd. Adrian Gâlea, un tânăr promițător, proaspăt angajat la Muzeul din Bârlad. Campania a avut obiective ambițioase, scopul fiind cercetarea impresionantului sistem defensiv. Cu această ocazie, a fost documentat valul de pământ cu palisadă și șanțul de apărare aferent. Au mai fost surprinse urmele unei locuințe de suprafață incendiate și resturile unei alte structuri adosate pantei interioare a valului în care au fost găsite numeroase fragmente de vase ceramice din secolele IV-III î.Hr. Valul de pământ, bine conservat, prezenta o înălțime de circa 3 metri, pe coronamentul său fiind instalată o palisadă susținută de stâlpi masivi de lemn. Vârful acestora a fost ars în foc pentru a preveni putrezirea. Din parii de lemn au fost extrase probe pentru analize. Departe de a fi o simplă grămadă de pământ rezultată ca urmare a săpării șanțului, valul prezintă o structură foarte complexă. Fără riscul de a exagera, am putea spune că majoritatea constructorilor din cea de-a II-a Epocă a Fierului cunoșteau, la nivel empiric, o bună parte din normativele tehnice actuale ce sunt utilizate în proiectarea unor baraje, ramblee sau diguri, ca de altfel și proprietățile diferitelor tipuri de soluri… Astfel, inițial, a fost săpată o groapă de fundare, cu o adâncime de cca. 1,5 metri, secondată, la exterior și la interior, de două nuclee de stabilizare din straturi de pământ puternic compactate peste care a fost ridicat valul propriu-zis. Cercetarea sistemului defensiv al unei cetăți din a doua epocă a fierului implică un efort consistent și o solidă bază materială.La exterior, spre șanț, tot pentru a preveni alunecarea a mai fost realizat încă un nucleu interior din straturi alternative de sol bătucite și foarte puternic compactate. Astfel, a rezultat o structură fermă care, beneficiind și de avantajul situării într-o pădure, fapt ce a limitat semnificativ eroziunea, și-a păstrat, până astăzi, aspectul monumental, atingând o înălțime totală de circa 3 metri și o lățime, la bază, în jur de 14 metri. „Șanțul de apărare, masiv, prezintă, la rândul său, o deschidere de circa 12 metri și o adâncime de aproape 4 metri. Dacă la aceste valori adăugăm înălțimea estimată a palisadei – 3 metri – ajungem la o înălțime totală a obstacolului de 10 metri. Cetatea a reprezentat un obiectiv redutabil din punct de vedere militar, destul de greu de cucerit cu tehnologia acelor vremuri. Cu toate acestea, ea nu a fost inexpugnabilă. Urmele de incendiere descoperite ne dovedesc că, în cele din urmă, și această fortificație a sfârșit trecută prin foc și sabie după o perioadă destul de scurtă de funcționare”, mai scoate în evidență dr. arheolog Alexandru Berzovan. La încheierea cercetărilor, materialele arheologice au fost depuse la Muzeul Județean „Vasile Pârvan” din Bârlad, rezultatele științifice urmând să fie prezentate pe larg în următoarea perioadă.Cercetarea nu ar fi fost posibilă fără finanțarea primită din partea lui Marius Urbaniak, director al „Wenmoon Studios” din Irlanda, ce lucrează la realizarea jocului video „Age of Zalmoxis”.Cei interesați în a afla mai multe despre „Age of Zalmoxis” pot vizita https://ageofzalmoxis.com sau https://linktr.ee/ageofzalmoxis .

Acest site folosește cookie-uri pentru a vă oferi o experiență mai bună de navigare. Prin navigarea pe acest site web, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor noastre.