Icoană

Glajă pictată cu suport de lemn

Dimensiuni – 45 x 40 cm

Colecția de artă comparată Rita și Prof. Dr. Ion Chiricuță

 sec.XIX

Țara Oltului

Icoana expusă redă scena ”Maica Domnului Jalnică și Răstignirea ” care este cea mai cunoscută imagine a sa în pictura pe sticlă, întâlnită în toate centrele de iconari din Transilvania. Bustul Mariei este alăturat imaginii miniaturale a durerii sale – scena răstignirii lui Iisus. Portretul Fecioarei Maria se regăsește în prim plan, capul înclinat spre stânga, cu mâinile încrucișate la piept, în semn de rugăciune, trăsăturile feţei indicând durerea şi suferinţa prin care trece.  Este înveşmântată cu maforion negru mărginit de o panglică aurie și stea pe cap.

Icoanele pe sticlă din Transilvania erau pictate de ţărani, meşteri autodidacţi, în multe cazuri, care prin arta lor vorbeau despre rai și iad, despre Dumnezeu şi viaţa sfinţilor. Atelierele de pictură funcţionau mai ales pe lângă mănăstiri şi în apropiere de glăjerii, icoanele pictate aici erau mult mai ieftine, mai accesibile decât icoanele pe lemn. Cele mai cunoscute centre în care s-au lucrat icoane pe sticlă au fost în: Nicula, Iernăuţeni, Şchei Braşovului, Ţara Făgăraşului, Mărginimea Sibiului, Valea Sebeşului, Alba Iulia, Ţara Oltului, Banat . (Juliana Dancu, Dumitru Dancu, Pictura ţărănească pe sticlă, Editura Meridiane, București, 1975)

Acest site folosește cookie-uri pentru a vă oferi o experiență mai bună de navigare. Prin navigarea pe acest site web, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor noastre.