Elena Cuza, soția lui Alexandru Ioan Cuza, domnitorul Unirii din 1859, a fost o prezență discretă și un reper în activități filantropice, în dezvoltarea asistenței medicale, dar și prin acțiuni în sprijinirea educației și culturii. Exemplul său a generat în epocă și alte inițiative similare, fie în sfera instituțională publică, fie în cea privată.
Elena Cuza s-a născut la Iași, la 17 iunie 1825, tatăl său fiind postelnicul Iordache Rosetti și mama sa Catinca Sturza, ambii părinți provenind din mari familii boierești. A beneficiat de o educație aleasă, dar severă. În același spirit a fost crescut și fratele mai mic, Theodor Rosetti (1837-1923), jurist, unul dintre întemeietorii Junimii, ministru, prim-ministru (1888-1895), guvernator al Băncii Naţionale a României (1890-1895) şi membru de onoare al Academiei Române (1891).
Primii ani ai copilăriei, Elena îi petrece la moșiile familiei de la Solești și Miclăușeni, apoi se stabilește la Iași unde îl cunoaște pe Alexandru Ioan Cuza, cu care se căsătorește în aprilie 1844. Odată cu alegerea lui Cuza ca domnitor, în 1859, noul său statut îi oferă prilejul de a se implica în ajutorarea celor aflați în dificultate.