Proclamaţia de la Islaz este programul adoptat la 9 iunie 1848 de mişcarea revoluţionară din Ţara Românească după citirea sa de către Ion Heliade Rădulescu. La 11 iunie, sub presiunea maselor, domnitorul Gheorghe Bibescu a fost nevoit să accepte termenii proclamaţiei şi să recunoască guvernul revoluţionar provizoriu.
Proclamaţia a fost citită în public de către Ion Heliade Rădulescu la 9 iunie/21 iunie 1848 în localitatea Islaz, judeţul Romanaţi (azi judeţul Teleorman), un mic port pe Dunăre cu oarecare însemnătate comercială, care nu era sub controlul direct al turcilor, spre deosebire de porturile Turnu Măgurele, Giurgiu, sau Calafat.
Islazul a fost ales de Nicolae Bălcescu ca loc al declanşării revoluţiei din Ţara Românească pentru că atât comandantul companiei de dorobanţi care avea sub pază portul şi frontiera (căpitan Nicolae Pleşoianu) cât şi şeful administraţiei erau de partea revoluţionarilor. Bălcescu justifică alegerea Islazului astfel: „La Islaz, cum nici prin gând nu i-ar trece lui Vodă Bibescu, vornicului Vilar sau agăi Manu, aşa ca să nu ne pună piedici”.
Proclamaţia de la Islaz a fost concepută ca act constituţional suprapunându-se, în bună măsură, Declaraţiei drepturilor omului şi ale cetăţeanului din 1789.