Alexandru Philippide

Lingvist şi filolog român, membru titular al Academiei Române, profesor universitar, întemeietorul şcolii lingvistice ieşene.

Alexandru Philippide s-a născut la 1 mai 1859, la Bârlad, judeţul Vaslui. Şi-a făcut studiile liceale la Bârlad, apoi studiile universitare – Facultatea de Litere – la Iaşi.

Şi-a continuat pregătirea în Germania, la Halle, unde a audiat cursuri de fonetică, filologie clasică şi filologie romanică, în această perioadă fiind şi recenzent pentru filologie română la revista „Litteraturblatt für Germanische und Romanische Philologie”, potrivit dicţionarului ”Membrii Academiei Române (1866-2003)” (Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române, Bucureşti, 2003).

A fost profesor la Catedra de Filologie Română a Universităţii din Iaşi, colaborator la mai multe publicaţii ale vremii (”Arhiva”, ”Convorbiri literare”, ”Viaţa românească” etc.), precum şi creatorul şcolii filologice din Iaşi. Între lucrările fundamentale alcătuite de Alexandru Philippide se numără ”Istoria limbii române” şi ”Gramatica limbii române”.

Alexandru Philippide a adus contribuţii valoroase în domeniul istoriei limbii române, căruia i-a consacrat cele mai multe lucrări: ”Introducere în istoria limbii şi literaturii române” (1888), ”Principii de istoria limbii” (1894), ”Gramatică elementară a limbii române” (1897).

În perioada 1897-1905, Academia Română i-a încredinţat sarcina de a conduce lucrările de elaborare a ”Dicţionarului limbii române”, pentru care a adunat un bogat material documentar, din care a alcătuit, într-o primă formă, literele A-D.

Între 1925-1928 a publicat lucrarea ”Originea românilor: I. Ce spun izvoarele istorice; II. Ce spun limbile română şi albaneză”, în care urmăreşte istoria poporului român şi a limbii române din punctul de vedere al locului, epocii şi modului de formare.

A fost ales membru corespondent, la 31 martie 1898, apoi membru titular, la 1 aprilie 1900, al Academiei Române. A murit la 12 august 1933, în Iaşi.