21 martie 1804: în Franța este introdus Codul civil napoleonian.
După patru ani de dezbateri aprinse și planificarea pașilor ce aveau să fie urmați, la 21 martie 1804, împăratul Napoleon Bonaparte, adoptă un nou cadru legal pentru Franța, cunoscut sub numele de „Codul lui Napoleon”.
Codul, în întregul său, era împărțit pe mai multe ramuri ale dreptului, inclusiv dreptul comercial, civil și penal.
Codul Civil acordă o atenție și o importanță deosebită organizării familiei, urmărind să facă din familie celula de bază a vieții sociale.
Codul napoleonian acordă capului familiei puteri și prerogative foarte întinse asupra tuturor persoanelor care o alcătuiau (copii, soție). Această putere absolută a soțului asupra soției se numea „putere maritală” sau „autoritatea paternă”. Puterea maritală a fost abolită în Franța în anul 1970, fiind înlocuită cu autoritatea părintească.
Multe din statele lumii au copiat sau împrumutat din prevederile acestui cod civil, iar în acest moment autoritatea paternă continuă să existe în numeroase țări ale lumii.
Codul lui Napoleon situa proprietatea privată în centrul reglementării sale juridice, privind-o drept sorgintea originară a oricăror libertăți individuale.
Eforturile lui Napoleon pentru implementarea noului cod în Franța au început în 1800, atunci când monarhul a constatat că sistemul juridic francez este depășit și confuz. În martie 1804, Codul Napoleon a fost în cele din urmă aprobat.