Astronomie

Cupolă la Observatorul Astronomic al Muzeului „Vasile Pârvan”

Articol preluat de pe https://astrobarlad.wordpress.com/

La finalul anului 2020 din fondurile proprii ale instituţiei noastre şi cu sprijinul Consiliului Judeţean Vaslui, la Observatorul Astronomic s-a achiziţionat o cupolă specială Pulsar cu diametrul de 2,2 m, şi automatizare pe azimut (rotire pe orizontală). În perioada decembrie 2020 – martie 2021 s-a realizat montarea cupolei, şi integrarea setupului de astrofotografie. În prezent tot echipamentul este operativ.

Acest demers a fost unul necesar pentru protejarea telescopului principal, dar şi pentru eficientizarea activităţilor de astrofotografie şi cercetare ştiinţifică. Cu acest prilej reamintim că la Observatorul Astronomic al instituţiei noastre s-au realizat descoperiri importante pentru astronomia românească, cum ar fi: nova roşie luminoasă din galaxia Messier 101, din 10 februarie 2015 şi steaua variabilă Barlad V1, în noiembrie 2019.

În procesul de montare/instalare a cupolei, dar şi de integrare a echipamentelor de la Observatorul Astronomic s-au implicat şi membrii Astroclubului „Perseus” Bârlad, cel mai important program educaţional de pe Secţia Astronomie, dar şi colaboratori din afara instituţiei. Cu acest prilej dorim să mulţumim colaboratorilor şi sponsorilor care au contribuit în mod direct la implementarea acestui proiect: S.C. Energoconstruct S.R.L, Spectralcom S.R.L. şi S.C. SupraGrind Diamond and CBN Tools S.R.L. Bârlad.

Dr. Mircea Mamalaucă / Director Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad

Dumitru Ciprian Vîntdevară / Şef Serviciu Astronomie

Scrieți un comentariu